Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski, a declarat joi că SpaceX ar trebui să-şi aleagă tabăra – Ucraina sau Rusia, după ce compania lui Elon Musk a anunţat că a limitat utilizarea dispozitivelor de internet Starlink furnizate Kievului, iar acestea nu mai pot fi folosite pentru controlul dronelor, potrivit Le Monde..
Gwynne Shotwell, preşedinta şi directorul operaţional al SpaceX, a declarat miercuri, la o conferinţă, că serviciul Starlink – care a furnizat Ucrainei comunicaţii în bandă largă ajutând-o să se apere împotriva forţelor ruseşti – ”nu a fost niciodată menit să fie folosit ca armă”.
”Cu toate acestea, ucrainenii au profitat de ea în moduri care nu au fost în intenţia noastră şi care nu au făcut parte din niciun acord. Există lucruri pe care le putem face pentru a le limita capacitatea de a face acest lucru. Sunt lucruri pe care le putem face şi pe care le-am făcut. Ştim că armata le foloseşte pentru comunicaţii, iar acest lucru este în regulă. Intenţia noastră nu a fost niciodată ca ei să le folosească în scopuri ofensive”, a spus reprezentanta SpaceX.
Shotwell a precizat ulterior că s-a referit la informaţiile potrivit cărora armata ucraineană ar fi folosit serviciul Starlink pentru a controla dronele folosite pentru a repera poziţiile inamice, pentriu a calcula tirurile de lungă distanţă şi pentru a lansa bombe.
Însă, ucrainenii nu au fpst încântatți de anunțul făcut de SpaceX. Mihailo Podoliak, consilier politic al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a criticat joi decizia SpaceX pe Twitter.
”Un an de rezistenţă ucraineană, iar companiile trebuie să decidă: Fie sunt de partea Ucrainei şi a dreptului la libertate şi nu caută modalităţi de a face rău. Sau sunt de partea Rusiei şi a ‘dreptului’ acesteia de a ucide şi de a cuceri teritorii. „SpaceX (Starlink) şi doamna Shotwell ar trebui să aleagă o anumită opţiune”, a scris Podoliak.
A year of 🇺🇦 resistance & companies have to decide:
-Either they are on the side of 🇺🇦 & the right to freedom, and don’t seek ways to do harm.
-Or they are on RF’s side & its „right” to kill & seize territories.#SpaceX (Starlink) & Mrs. #Shotwell should choose a specific option— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) February 9, 2023